Un şut în fund, un pas înainte! — July 31, 2015

Un şut în fund, un pas înainte!

failure-success-238x300

“Nu-ţi pierde speranţa! Mie nu a avut cine să îmi spună asta, dar eu îţi spun ţie. Ai încredere!”, mi-a zis bunica mea. A simţit, într-adevăr, că nu mai eram aşa cum mă ştia ea, veselă, pozitivă, o fire optimistă şi nepăsătoare. A simţit acum lipsa de încredere în sine. Aşa să se întâmple, oare, când primeşti un şut în fund?
27.07.2015 (…) Mă pregăteam pentru examenul de admitere la master, deşi simţeam că sunt nepregătită (…) citeam în gol. Mai era o singură zi. O singură zi şi panică. Panică!!!
28.07.2015, ora 8:30. Mă trezesc şi îmi sună telefonul. Era mama.
– Ce faci, miţă? (aşa mă alintă ea) Ţi-ai mai revenit?
Încercam să-mi stăpânesc emoţiile şi să nu-i transmit marele sentiment de frică cu care mă trezisem. Şi, totuşi, încep să plâng.
– Sunt bine!
– Îţi tremură vocea. De ce plângi? Fii tare!
Nu mai simţisem niciodată ce simţeam în momentul respectiv. Aveam în gând doar “Vă mulţumesc, vă iubesc şi îmi cer scuze că am să vă dezamăgesc.”
– Va fi bine! m-a încurajat.
În mintea mea, simţeam că ceva nu e în regulă.
Ora 12:30, plec la facultate.
Deja în jurul meu emanam negativitate. Nu mă recunştea nimeni sub starea în care mă aflam. Iau o pastilă şi merg în sală să îmi ocup locul. Erau 30 grade C cu plus în Amfiteatrul I din clădirea principală. Mi-am păstrat un pix, ochelarii şi sticla cu ceai verde. Palmele îmi erau transpirate, iar inima bătea într-un ritm tot mai alert.
Varianta 1, 35 grile, 2h şi 30 min.
– Succes! ne-au transmis profesorii supraveghetori.
“Bine, Andreea, adună-te şi vei trece şi peste asta!” îmi spun.
După 1h şi 30 min predau lucrarea şi ies. Ştiam că ceva nu a fost corect. Teama de rezultat era uriasă. Ajung acasă şi mă odihnesc.
Ora 21:30, 29 puncte din 90. Era un tip de eşec de care nu mai avusesem parte. Am clacat!
Tot ce ştiam acum, era că trebuie să îmi anunţ familia. Familia mea avea în mine o încredere mai mare decât aveam eu. În câteva minute aveam să îi dezamăgesc pe toţi.
– N-am intrat!
– Aşa a fost să fie! Mergi mai departe cu capul sus.
Bunica mea m-a sprijinit mereu şi a ştiut să îmi ridice moralul ori de câte ori am avut nevoie.
Dar cum aveam eu să îmi anunţ părinţii?
30.07.2015 (…) ora 8:30
– N-am reuşit!
– Nu te recunosc, tu te recunoşti?
Mama întotdeauna a fost critică. Acum m-a surprins ca niciodată prin atitudinea ei. Ştia că sunt, eu însămi, destul de dezamăgită de mine, încât nu mi-a mai reproşat nimic.
– Aşa a vrut Doamne Doamne să se întâmple, ce e al tău e pus deoparte!
Îmi era acum ciudă pe mine şi pe faptul că m-am pierdut într-o zi atât de importantă.
În următoarele zile am reuşit să mă obişnuiesc cu ideea, dar (…) Oare a fost un semn?
– Ce fac acum? Încotro să mă îndrept?

Advertisements